Scump Isus, Tu știi ce-i bine, chiar prin ceață dacă trec...
Și pe mare, și pe munte, și prin văile de foc...
Căci un vis mai arde-n mine... și acela-i să petrec
Lângă Tine veșnicia... să-mi păstrezi și mi-un loc
Cu Avraam, Isaac și Iacov... cu acei ce Te-au iubit...
Să-mi plec capul frânt pe pieptul care-a fost brăzdat de bici...
Și atunci voi înțelege că durerea s-a sfârșit
Și-orice lacrimă amară care-a curs pe drum, aici...

Scump Isus, Tu-mi știi suspinul ce se zbate-n al meu piept,
Când spre Tine-n miez de noapte ruga mi-o înalț cu dor,
Când o dulce mângâiere de la Tine o aștept,
Sub privirea ce mă caută blând, milos și iubitor...

Când nu văd nicio lumină, o făclie Tu îmi ești...
Și când ceea ce e-n față pentru mine e mister...
Și când sufletul îmi plânge îmi arăți cât mă iubești...
Și în cea mai neagră clipă pașii mi-i îndrepți spre cer.

Când mă simt străin pe lume, mi-ești Prieten drag și bun -
Pieptul Tău îmi este pernă, Glasul Tău îmi e alin...
Și de n-am eu cui îi spune plânsul meu, Ție Ți-l spun...
Când mă strângi cu-a Tale brațe, nu mai simt că sunt străin.


Cine poate să-nțeleagă cât de mult Tu m-ai iubit
Și-a Ta dragoste curată, ce Te-a pironit pe lemn,
Când pe crucea din Golgota pentru mine ai murit
Și prin mâna-ndurerată cuiul a lăsat un semn... ?

Astăzi parcă Ți-aud Glasul când “Mi-e sete!" ai strigat...
Și, în loc de-un strop de apă, fiere-ntr-un burete-am pus...
Și-orice spin amar din tâmplă de la mine l-ai uitat...
Și-ai cerut spre cer iertare pentru mine, scump Isus... !

Eu nimic nu am pe lume ca să pot să-Ți răsplătesc,
Fiindcă tonele de aur de aici sunt un nimic.
Tot ce pot să fac eu este voia Ta s-o împlinesc...
Dar tot cu a Ta putere... căci eu singur sunt prea mic.

Tu aștepți un singur lucru – să mă dau pe mine-n dar,
Ca o inimă de carne să așezi în pieptul meu.
M-ai scutit de orice plată... și acesta-i al Tău har –
Să Te chemi Tu Salvatorul și să fiu eu rodul Tău... !

Stau adeseori pe gânduri... și mă-ntreb... De-ai fi rămas
Sus... acolo, între îngeri... și n-ai fi venit să mori
Pentr-un bulgăr de țărână ce se sfarmă într-un ceas...
Mă gândesc la veșnicie, tresărind de reci fiori...
Câte gemete în flăcări ce se pierd într-un ecou... ?
Câte lacrime de sânge curse în eternul foc... ?

O, Isuse... locul veșnic ne-ar fi fost un crud cavou...
Dar Îți mulțumim din suflet că ne pregătești un loc
Fără lacrimi și suspine, fără boli, fără necaz...
Și acei ce-au plâns aicea se vor bucura nespus,
Căci curând Tu le vei șterge lacrima de pe obraz...
Și-i vei ține strâns la pieptul de iubire, scump Isus...


Dar până atunci mai este de luptat și de învins -
Leul rage... dă târcoale să omoare ce e viu...
Iar dorința nimicirii e aprinsă... nu s-a stins.

O, mai luptă Tu cu mine... Dă-mi izbândă, fiindcă știu -
Dacă ești de a mea parte, voi învinge, negreșit... !
Dar de-s singur, boț de humă, voi cădea însângerat.
Fii cu mine Tu în luptă... Fii cu mine, Domn iubit,
Ca la capătu-alergării să pot fi încununat... !

Amin.