Tresar... căci doar tăcere se lasă în grădină.
Fugit-au ucenicii... și locul e pustiu.
A fost târât de-aicea și Mielul fără vină,
În drumul de osândă, spre crudul sinedriu.

Rămâne-va doar lemnul pe culmea-nsângerată...
Și spinii din coroană – ai muntelui străjeri.
Iar jos, la poala crucii, o mamă-ndurerată,
Trăind cu amintirea Copilului de ieri.


O, mamă, nu mai plânge... Căci Fiul tău e Viață
Și moartea nu va-nvinge asupra Lui nicicând... !
Străbate cu privirea a lacrimilor ceață,
Căci din mormântul rece se va scula curând... !



Tresar... Dar de-astă dată mi-e inima senină,
Căci Domnul meu trăiește... și-al meu trecut e stins.
Spre ceruri se înalță, spre Țara de lumină,
Spre-a Lui Împărăție... El moartea a învins... !

EU VIN CURÂND! îmi spuse, cu vocea Lui de Tată
Și o aud și astăzi, arzându-mi vie-n piept...

Nu mă lăsa în lumea aceasta blestemată...
O, vino, Domn al păcii, pe nori... căci Te aștept... !

Amin.