Pământule străbun!

Pământule! De-atâta mii de ani,
Tu pui peste morminte bolovani!
Tu-adăposteşti aici fără-ncetare
Vegheat de dragostea cea mare,
Omul, făptura care-a fost creată
Coroana cerului... cea declarată,
De Domnu-n Sfânta Lui lucrare!

Din lutul tău, proaspăt şi reavăn,
Aflat în starea pură fără seamăn
Cum erai, tocmai... de frământat,
Un chip, în faţa Lui s-a-nfăţişat;
Stătea fără de viaţă, dar suflând,
Un abur cald ca susurul cel blând
Suflarea Sa, viaţă chipului i-a dat.

Desăvârşit în întregime, ca fiinţă
Creată, după a Domnului ştiinţă -
După al Său Chip şi-asemănare,
Minune-ntre minuni, inovatoare,
Purtând veşmânt cereasca robă
Omul creat a fost testat la probă
Să se supună în strictă ascultare.

O, pământule! A trebuit din nou
Să te străbată cel mai greu ecou
Din cauza neascultării şi căderii
Aflat sub stadiul cel al încercării,
Să îţi primeşti iarăşi în sânul tău
Când a căzut în vraja celui rău -
Pe omul, în lutul negru al tăcerii!

Şi-astfel, primeşti de mii de ani
Mulţimi de suflete sub bolovani
Şi-ncorporezi în tine mii de vieţi,
Fără putere sub a morţii peceţi
Pân’va veni şi ziua aceea sfântă
Când Vocea Domnului cuvântă
A învierii, şi mult doritei dimineţi.

Şi-atunci, pământule, vei arunca
Când din cer Domnul va ordona
Din sânul tău ca apa din izvoare
În şipote de-argint, răcoritoare,
Pe toţi cei dragi şi scumpi ai mei
Cum sar din grajduri veselii viţei,
Să-i întâlnesc în bucuria-mi mare!

Să-i strâng la sân, căci niciodată
Nu va mai fi asmenea răsplată -
Nu va mai fi-n veci o despărţire
Trecuţi fiind prin har la nemurire,
După-ntâlnirea scumpă a-nvierii -
Va fi etapa veşnică a primăverii,
Pe plaiul tău va fi eternă fericire!

În simfonii, ce-or spune biruinţa
Triumfului, vestind făgăduinţa -
A Domnului Isus peste mormânt,
Noi, răscumpăraţi de pe pământ
Vom arăta recunoştinţă-n laudă,
Ca şi-alte lumi din Galaxii s-audă
Căci viaţă avem, în sânge sfânt!

Şi-atuncia o, pământule străbun
Ce-atâţia ani am plâns pe drum,
Ne-om regăsi în dulcea armonie
Cântând cea mai suavă simfonie
A înfrăţirii. Şi n-o mai fi mormânt
Căci vom trăi pe-un nou pământ,
O viaţă fără de sfârşit în veşnicie!

Flavius Laurian Duverna
20 martie 2008