De-atâtea ori ne pierdem pe zeci de căi străine,
în mahalaua lumii cu străzi largi şi murdare;
schimbăm lucruri scumpe cu nimicuri fine
şi ne rămân mai mari, atâtea goluri clare.

Ne rătăcim fiinţa prin pânzele de griji,
ţesute-ascuns şi des în jurul vieţii noastre;
devenim captivi şi ne vedem iar, stinşi,
din temniţa vieţii păstrată pentru moarte.

De-atâtea ori suntem şi noi plecaţi de-„acasă"
şi ne-ngrijim de porci, ca fii risipitori;
am tot uitat, din loc, să facem calea-ntoarsă,
şi să păstrăm grădina iubirii, doar cu flori...

Suntem ca slăbănogul de la scăldătoare
neavând pe nimeni să-l roage ca să-l care;
noi nu Îi mai răspundem la acea-ntrebare...
şi bolnavi rămânem, lângă cinci pridvoare.

De-atâtea ori există atâtea ori ce mor
fără să ne-ntoarcem la viaţa noastră clară;
avem doar un suflet, ce vrea a fi uşor,
când noi conducem paşii pe strada solitară.