Tinerețe, floarea vieții petrecute pe Pământ...
Frumusețe, voioșie, joc de fluturi într-un cânt...
Cui să i te-nchin, dar, toată? Cui să i te dăruiesc?
Pentru cine-n astă lume merită să te jertfesc?

Pentru cine, tinerețe? Lumii sau Celui ce-i viu?
Viața un izvor să-mi fie... sau deșert sărac, pustiu?
Căci la doi stăpâni deodată nu se poate să slujesc –
Pe-unul să-l iubesc mai tare? Pe cel’lalt să-l necinstesc?

Cum se poate lui Mamona să mă dau cu tot ce sunt,
Prințul Slăvilor de taină când veni pe-acest Pământ,
Părăsind fără cârtire cerul drag și luminos,
Ca să moară pentru mine, ca al lumii păcătos?

Tinere, nu pierde timpul... ! Căci trecând pe-aici în van,
Întristezi sublima față de-Mpărat și Suveran...
Domnul vrea cu gelozie inima din pieptul tău,
Să o curețe cu sânge, să alunge tot ce-i rău... !

Vrea să lege orice rană otrăvită cu venin
Și din ochii tăi să șteargă orice urmă de suspin...
Mai curat ca diamantul, El te vrea de nepătat,
Preschimbat în fiu de Rege, prin scump sângele-I vărsat... !

Și de-acum, tu niciodată să nu uiți de ce-ai pornit
Pe-acest drum abrupt de munte și de oameni prigonit... !
Amintește-ți: ’N-orice vreme Domnul are mărturii
Și miresme ce se-nalță de la florile Lui vii... !

Nu te pierde în furtuna ce spre tine s-a pornit,
Încercând să te destrame, să te vadă nimicit...
Și să nu disperi în valul ce în barcă a intrat,
Fiindcă Domnul e Cârmaciul, Marinarul Minunat... !

Tinere, e-așa cumplită lupta pe acest Pământ...
Dar mai dulce-i biruința, că-i din mâna Celui sfânt... !
”Totul pot în El!” rostește cu credința cea dintâi,
Și oricâte ape urlă, în al Său Cuvânt rămâi... !

Tineri dragi, nu luați aminte l-ale lumii amăgiri,
Căci păcatul este moarte... Iar păcatu-i în sclipiri...
În sclipirea poftei firii și a ochilor ce vor
Să vă soarbă veșnicia cu al vost’ Mântuitor... !
Lăudăroșia vieții, pentru lucruri de acum,
Luptă să vă-nstrăineze de al Domnului sfânt Drum... !

Parcă-i mai aprins războiul contra tot ce e curat,
Dar cu tine este Domnul, ce pe nume te-a chemat... !
Domnul, ce te-a luat de mână și te-a pus pe Stâncă drept,
Care nu te-a dat uitării și-n dureri te-a strâns la piept... !

Să luptăm, dar, pentru Domnul, și să nu mai dăm ’napoi,
Căci în zarva luptei grele El Se află lângă noi... !
Și ne va lua de mână, să ne treacă prin săgeți,
Pân’ la sfânta bucurie a cereștii Dimineți... !

Amin.