Ajută-mă să pot să fiu, iubite Tată,’n-orice vreme
Un copilaș ce, orice-ar fi, să-ncalce-al Tău Cuvânte se teme...
Să nu mă lași să cad rănit... căci Tu rămâi cu cel ce luptă...
Și cu făptura ce se vrea de-acest Pământ de patimi ruptă... !

Din moarte viața mi-ai scăpat, că-n al Tău Nume-i Biruință... !
Învață-mă să pot trăi adevărata pocăință... !
Pe cerul Tău nu vreau să iau amara viață ce-mi rămâne...
Căci nu mă bucur aici jos, ci sus în cer cu Tin’, Stăpâne... !

Nimic nu sunt, dar Tu ești Totul... și Totul mi-este de ajuns.
Și, de pe-această lume crudă nu voi primi niciun răspuns
La vreun vis, la vreo dorință sau la vreun plâns îndurerat,
Îmi mai rămâne rugăciunea, cu stăruință, necurmat:

”Să nu mă părăsești vreodată... ! Să mă lovești cu-al Tău toiag... !
Decât o veșnicie-n lacrimi, departe de Păstorul drag,
Mai bine-o viață de suspine și nopți de privegheri cu foc... ,
Decât eterna suferință, departe de cerescul loc... ”


Aici nu este bucurie, decât în Duhul Tău cel Sfânt...
Căci bucuri-adevărată se varsă din acel Pământ... !
Aici nu este mângâiere, decât cu frații-n rugăciuni...
Că-i mai ușoară îmreună amara cale... Prin genuni
De suferință și de lacrimi și peste munții cei mai grei,
Ce bine e să fiu cu frații... Ce bine e să plâng cu ei...

Aici nu este alinare, când viața pare un cavou...
Și singurul ce mă-nțelege e Cel ce-n moarte-a fost Erou...
Dar se apropie și ziua când nu voi mai putea să plâng...
Și tot ce vei putea atuncea e să m-aplec cu drag să strâng
Comoara sfântă, ce-am avut-o când jos erai, disprețuit...
Și-am să-nțeleg în ziu-aceea c-așa de mult Tu m-ai iubit...

Amin.