Fulgi din gânduri destrămate
Mă inundă şi-mi şoptesc,
Voci stridente şi bogate,
Chiar dacă sunt mute toate,
Pe la spate mă lovesc;
Şed cu sufletul în jale,
Îmbrăcat cu gol şi trenţe,
Mă împleticesc pe cale,
Iarăşi vin din deal la vale,
Prin gunoaie şi prin zdrenţe.

Voia Lui e neînţeleasă
Şi gândirea mi-e confuză,
M-am îndepărtat de casă,
Totuşi, ştiu că Lui îi pasă
Când şi cugetul mă-acuză.
Nu-nţeleg ce are-n plan,
Ce doreşte El cu mine;
Fac parte din al Său lan,
El mi-a dat avânt, elan,
Şi-acum, mă striveşte bine.

Trec prin gânduri tulburate,
Dar privesc la faţa-i bună
Şi mă rog să scap de toate,
Ştiu că El să-ajute poate,
Să mă-aline cu-a Sa mână.
Mă-ntăresc privind în sus,
Şi aleg un gând din multe,
E gândul despre Isus,
Soarele fără apus,
Ce e gata să mă-asculte.

Şi cu duhul spart în cioburi,
Mă aplec în rugăciune;
Fac din lacrimile-mi noduri,
Caut să-nţeleg ce moduri
Tot aplică El cu mine.
Văd într-un târziu o mână,
Care scrie pe perete,
Şi aud şi-o voce lină
Tălmăcindu-mi în surdină:
„Te iubesc pe îndelete!"