Cu ce-ți hrănești tu sufletul flămând
Creștine drag ce mergi voios pe cale,
Cu ce-l alimentezi când îl auzi urlând
Și-l vezi că plânge și este plin de disperare?

Cu ce-ți hrănești tu mintea ta creștine
Din zori de zi și până-n asfințit de soare,
Ce tu îi dai, e important, știi bine
Dar tu ce-i dai, are într-adevăr valoare?

Cu ce-ți hrănești tu ochiul, dragul meu amic,
Ce cuvinte, locuri sau chiar imagini vede,
Îi dai Cuvântul Domnului ce este veșnic
Sau lucru pământesc ce imediat se pierde?

Cu ce-ți hrănești a ta ureche dragul meu,
Ce aude ea la fiecare pas făcut de tine?
O lași s-audă vorbe ce rănesc mereu
Sau o disciplinezi s-audă voci divine?

Ce cuvinte spui tu, omule, cu a ta gură
Când te întâlnești la fiecare pas cu ai tăi frați,
Rostești vorbe de ocară, de dispreț sau ură,
Ori pentru zidire și când vă întâlniți cântați?

Tu ce lucrezi omule bun cu a ta mână
Ce construiești tu zilnic, pentru cine? ,
Ceva ceresc, și la final ca premiu o cunună,
Sau pentru aici și tot și toate pentru tine?

Ce fel de foc îți arde ție-n piept, în a ta inimă
Și ce fel de dorință vine din al ei interior?
Te-apleci tu la omul doborât, durerea îi alină
Sau pe Hristos îl lași stingher și în exterior!

Îți spun din suflet, dragul meu creștin,
Cu-o dragoste cerească, eu grăiesc,
Trupul de păcat, luptând, să îl ferim
Chiar dacă apele în jurul nost’ vuiesc!