Într-un pridvor de piatră,
În noaptea de hotar,
Odată, față-n față,
Stăteau Om și tâlhar.

Dragostea lângă ură,
Tablou cu sânge scris,
O tainică pictură
Semnată-n Paradis.

În stradă fierbe gloata,
Iar cei cu legea-n cioc
Vor moarte la Gabata,
Împinși de-al urii foc.

Cu filacterii late,
Unul păși-nspre tron:
-Ascultă, împărate:
El - și-arătă-nspre Om -

Tot neamul sfătuiește
Să nu dea birul jos.
Vorbind împărătește,
Zice că e Hristos.

Pilat mantia-și strânge,
Privind epuizat
Spre locul unde-n sânge
Stă Omul acuzat.

-Spui că ești Împăratul
Acestui neam înfrânt?
-Da! Zise-n răni legatul
Cu vocea tandră: - Sunt.

-Îl crezi? ... O, împărate,
E-un fiu născut din flori -
Nouă ni-e scris în carte
De-un Eliberator

Cu un ADN de rege -
El e-un tâmplar bonom.
Ce săbii? Nici toiege
Nu poartă acest Om.

Privindu-și lung pieptarul,
Efodul de-aur greu
Zise, lovind obrazul:
-Tu, Rege? ... Cât tupeu!

Îți dăm noi tron, stai bine,
Coroan-o s-ai pe cap!
Faci neamul de rușine,
Mărite Împărat!

Gloatele-nfuriate
Urlau: - E-un mincinos!
Pe cruce-L vrem, Pilate,
Să vedem, e Hristos?

Cu vocea lui confuză,
Pilat îl îndemna:
- Răspunde la acuză!
Dar Omu-n răni, tăcea.

Sorbind, Pilat, paharul,
Îi apăru un gând:
Strigă-n pridvor: -Tâlharul
Să vină aici curând!

Vă fac azi o favoare -
Puteți să-alegeți voi:
Vreți Omul cel din soare
Sau hoțul din gunoi?

A-nmărmurit Gabata.
Preoții n-au habar.
Dar se deschide poarta
Și intră... un tâlhar.

Cu pieptul lat cât munții,
Cu brațul tatuat,
Urlă plecând genunchii:
- Iertare cer îndat'!

Nu-s singur vinovatul,
Unde-s părtașii- hoți?
Cu ei am prădat satul.
Să moară-aici cu toți!

De ce eu, împărate,
Să mor în locul lor?
În grup pe înserate
Foc dădeam caselor...

Dar pe-un pridvor de piatră,
Un Om tăcut mereu
În taină strigă: -Tată,
Pentru lume, mor Eu!

Dacă ar fi păcatul
Cum e-un cârmâz roșit,
Mă declar vinovatul,
Purced spre răstignit!

Tâlharu-n lanț se zbate,
Urlând ca lupii-n cor:
- Vreau lege! Vreau dreptate!
Și moarte tuturor!

Legea nu-i pentru unul,
Să o suporte toți!
Să judece-împăratul
Dacă noi suntem hoți!

În fața lui, El - Omul-,
După-a cerului legi,
Se roagă-n duh la Tatăl:
- Vreau viață lumii-ntregi!

Păcatul cere moarte
Și jertfă-n sânge-arzând,
Eu - Mielul - fac dreptate
Prin moartea Mea curând... !

Tâlharul se încoardă,
Mușchii i se ivesc,
Și strigă înc-odată:
- Să moară! Îi urăsc!

Am fost trădat de prieteni,
Vândut să scape ei!
Da, îi urăsc! Câți galbeni
Primit-au? ... ce mișei!

În fața lui, Iubirea
Suspină: - Tată sfânt!
O, iartă-nfăptuirea
Celui ce m-a vândut!

Cu-a lui sărut de gheață
Obrazul mi-a atins,
Privindu-l drept în față,
- Prietene! I-am zis.

O dragoste nestinsă
Îmi arde al Meu piept,
Și pentru lumea -ntinsă
Mor azi, fiindc-o iubesc!... . .
Dar cine să asculte
Iubirea suspinând?
Tâlharul cere moarte,
Omul, viață dând.

Vuiește greu pridvorul,
Mulțimea urlă-amar:
- La moarte-L dăm pe Omul,
Vrem liber... un tâlhar!

Pilat mâinile-și spală...
Procesul s-a-ncheiat -
Prin noaptea tristă-afară
Cerul a lăcrimat.

Sentința n-a fost scrisă
În recele antreu,
În ceruri o zapisă
Semnat-a Dumnezeu.... .

Și pe un deal, cu-o cruce,
Omul urca plângând,
Scuipat, strivit de bice,
De dragoste arzând.

Pe-o vale-n arătură,
Tâlharul grațiat
Cuprins de neagra ură
Rămâne-n duh legat.

Omul împuns de cuie
Gemea în trup, setos:
- Din lanțuri de robie
Scap orice păcătos!

Din dragoste-a mea viață
Eu azi îmi pun pe-altar!
Și iată-i, față-n față,
Omul și un tâlhar!

Cel ce-a tăcut, iubește
Murind și pentru hoți -
Cel ce-a urlat, urăște,
Vrând moarte pentru toți.

Deși e-n libertate
E-ncătușat pe veci -
Ura aduce moarte,
Iubirea - viață-n veci.... . .
Și-n zori, Omul spre slavă
A înviat din nou -
Iubirea niciodată
Nu stă într-un cavou!

Iubirea e divină,
Iubirea-i Dumnezeu.
Prin moarte, în Lumină
L-a dus pe Fiul Său -

Pe Omul dat la moarte -
Ca azi, fiece om
Să aibă-n ceruri parte
Cu-al cerurilor Domn!

Hristos este-n mărire,
De Tatăl înălțat,
Vestește-a Sa jertfire:
Hristos a înviat!