Dacă n-ai dorințe multe
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la datorie la cinste  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Tecarte in 01/05/2024
Dacă n-ai dorințe multe,
Chiar puținul mult îți pare.
Mulțumirea sufletească
E-o binecuvântare cerească,
Este-averea cea mai mare
Ce-o poți câștiga sub soare.

Dorința prea aprinsă,
Când spre ceva te îndeamnă,
Din cale te abate
Și te face celelalte
Să nu le iei în seamă
Și la urmă să dai vamă.

Nu căuta să-ți crești averea,
Ci să-ți micșorezi dorința.
Una singură să-ți crească
Către patria cerească,
Una singură: credința.
Ea-ți va ferici ființa.

Numai să nu se-ntâmple
Să dorești ceva-nfocat,
Dar care nu-ți face cinste,
Să dorești numai ce-ți este
Spre folos cu-adevărat
Să scapi de-al tău păcat.
Amin.
(Duminică, 15 noiembrie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 187
Opțiuni