Pune frâu gurii creștine,
Nu rosti orice cuvânt,
S-o ai plină de iubire,
Nu de vorbe goale-n vânt.

N-o lăsa ca să rănească,
Nici să murmure la greu,
Fă să fie doar plăcută,
Gura ta lui Dumnezeu.

Spune-i dulcele de miere,
Să îl aibă ne-ncetat,
Ca să mângâie ființa,
Ce-n amar s-a scufundat.

Ea să fie vegheatoare,
Să nu fie-o gura rea,
Numai gura cea curată,
Sus în ceruri va cânta.

Să zidească-ntotdeauna,
Ce pe cale-i obosit,
Să nu fie zidul care,
E de cel ce-i rău zidit.

Ea să fie o comoară,
Plină de cuvântul sfânt,
Vorba ei să lase-o urmă,
Albă doar pe-acest pământ.

Ca o jertfă ce-i plăcută,
Să ai gura-n timpul greu,
Să găsească-n ea plăcere,
Cel ce-i dă ei grai mereu.

Ca o floare să-nflorească,
Și-n pustiul secetos,
Ca să fie ea udată,
Doar de harul lui Hristos.

Spunei ei mai mult să tacă,
Căci tăcerea îi va fi,
Ca o salbă-n ziua care,
Judecata va veni.

O tăcere-i haina albă,
Este calea către Rai,
O tăcere e veghere,
E duhovnicescul grai.
Amin