Am învățat din soare, să mă hrănesc din zori,
Pe raze strălucite, să urc... să nu cobor,
Doar ele rătăcirea, o pot a alunga,
Căci soarele-i lumina, ce Domnu-o poate da.

Am învățat din ploaie, să mă adăp întruna,
Să pot răbda durerea, ce îmi va da cununa,
Căci ploai-aici își face, mereu ea cursul său,
Să-nvăț orânduirea, ce-o place Dumnezeu.

Am învățat din munții, ce nu dau înapoi,
Să îmi înalț eu zborul, când lupta e în toi,
Azi neclintit mi-e Duhul, eu ca un munte sunt,
Îmi este temelia, doar harul Celui sfânt.

Am învățat din floare, să fiu mereu plăcut,
Am învățat răbdarea, din norul așternut,
Din valurile mării, eu multe-am învățat,
Am învățat credința, în valul tulburat.

Am învățat din stele, să fiu doar strălucit,
Chiar și în miez de noapte, până în răsărit,
Chiar dacă apăsarea, în ea se v-arăta,
Să fiu cum este steaua, înviorată-n ea.

Am învățat că omul, e pomul trecător,
Am învățat că viața, se trece-așa ușor,
Că nimeni nu-i sub soare, cum este Dumnezeu,
El nu mă lasă singur, atunci când mi-este greu.

Am învățat că totul, aici ce-am întâlnit,
Nu este-o întâmplare, e planul împlinit,
E doar o pregătire, la ceruri de-a zbura,
Când va sfârși și viața, și alergarea mea.
Amin