Penița inimii din nou, pe aripi de iubire,
Scrisoare către Dumnezeu, dorește ca să scrie,
De neoprită este ea, cu El vrea să vorbească,
Să-i spună iar durerea ei, ce vrea s-o nimicească.

Din vremea grea ce a venit, ea strigă în scrisoare,
În cioc de porumbel trimis, de dincolo de soare,
Așteaptă ajutorul Său, pe-al vieții grele drum,
Scrisoarea către Dumnezeu, începe-așa... acum., , —O Doamne Dumnezeu ceresc, de dincolo de stele,
Ce-ai dat din Duhul Tău puteri, cândva ființei mele,
Îți scriu acum căci mult doresc, și azi o revărsare,
Căci timpul greu m-a copleșit, el mila Ta nu are.

Eu printre rânduri voi lăsa, acele răni ascunse,
Cu-al Tău balsam vindecător, aș vrea sa fie unse,
Dar te-aș ruga să te grăbești, căci mică mi-e răbdarea,
Cu greu înaintez pe drum, întâmpin înserarea.

M-au părăsit acele guri, ce-aveau o mângâiere,
Înlocuită ce-i acum, cu clipe de durere,
Un singur pe pământ rămas, sunt azi în întristare,
Și vreau s-aștern suspinul meu, pe albul din scrisoare.

Vreau să aștern și-al meu necaz, s-ajungă pân-la Tine,
Puterile ce mi-au rămas, sunt Doamne-așa puține,
O cale grea m-a obosit, cu pietre și ocară,
Și azi aștept ca mâna Ta, din ceruri să apară.

Te rog dă zbor înalt și lin, s-ajungă mai îndată,
Scrisoarea mea la Tronul Tău, să-mi fie vreau salvată,
Ființa mea din grele vremi, ce vor să mă răpună,
Ce-n jurul meu cu suferinți, adesea se adună.

Să ne despartă nu lăsa, nimic sub sfântul soare,
Citește-nlăcrimata mea, Părinte scump... scrisoare,
Aștern în ea povara mea, cu greu ce-o pot a duce,
Coboară-ndată ca să pot, s-o las toată la cruce.

Închei scrisoarea și aștept, dar stai... numai o clipă,
Un rând vreau eu ca să-ți mai scriu, pe-a dragostei aripă,
Eu știu că știi dar vreau să-ți spun, iubirea mea e mare,
E pentru Tine... te iubesc, îmi ești doar desfătare.

Te las dar vine vremea iar, pe-o foaie de hârtie,
Când tot ce mă va apăsa, eu Ție îți voi scrie,
Dar pân-atunci grebeste-acum, și strigă vindecare,
Să simt din nou putere vreau, prin Tine-o ridicare.
Amin