Mai sus de zările senine, ce luminează drumul greu,
Mai sus de stelele din noapte, sunt așteptat de Tatăl meu.

Mai sus de nori... de lună... soare, e fericirea ce-o doresc,
Ea azi îmi dă din ea putere, să pot pe cale să pășesc.

Mai sus de vremi ce azi desparte, pământul de un loc ce-i sfânt,
Mai sus de ploaia care cade, e locul glasului cel blând.

Și azi mai strigă din iubire, și azi e glasul auzit,
Ce minunată e strigarea, deschide porți spre infinit.

Mai sus de răsărit de soare, e casa care-o moștenesc,
Chiar de e grea înaintarea, spre ea aici eu mă grăbesc.

Nu pierd o clipă ce mi-e dată, mi-e pregătirea mea în toi,
În drum spre ea simt fericire, și sufletul mereu vioi.

Nimic nu îmi oprește visul, chiar dacă lupta este grea,
Chiar dacă mare-i suferința, în visul meu doar voi zbura.

Căci vreau mai sus... mai sus de toate, ca să ajung să odihnesc,
În locul veșnicilor clipe, în locul cel Dumnezeiesc.
Amin