Tu m-ai chemat prin harul Tău,
Ca să-ți cunosc iubirea,
Tu ai schimbat destinul meu,
Și gândul... și trăirea.

Tu ai ales să fiu găsit,
De Tine jos în vale,
M-ai pus pe urma ce-ai lăsat,
Ce nu e pe petale.

Tu m-ai chemat un rob să-ți fiu,
Ce clipă minunată,
Nu obosesc în a-ți sluji,
Tu-mi dai puterea toată.

Tu-mi dai culoarea ce-o dorești,
A crinului în floare,
Să fiu plăcut' naintea Ta,
În orice-mprejurare.

Tu m-ai chemat când m-ai strigat,
Să simt a Ta iubire,
M-ai pus sub harul Tău ceresc,
Mereu în strălucire.

Căci nu te-au stins acele vremi,
Pe cruce de-ncercare,
Tu ai luptat pân-la sfârșit,
Iubirea Ta e mare.

Nu m-ai lăsat ca să mă pierd,
În veșnica pierzare,
Ai hotărât ca parte eu,
Să am de îndurare.

Căci harul Tău nemărginit,
L-ai pus și peste mine,
Să nu mai fiu rătăcitor,
Prin văi... printre ruine.

E har divin... Dumnezeiesc,
Mereu ce mă-nconjoară,
El ține-aprins în mine-un dor,
Și dragostea e pară.

Nu se va stinge căci de sus,
Hrănit sunt de iubire,
Prin harul Tău... nemărginit,
Ce-mi este împlinire.

Să stau sub el dorința am,
Pân-la sfârșit de cale,
Căci doar prin har pot bucurii,
Sa am când trec prin jale.

E harul Tău... un dar divin,
E viață... fericire,
Ce ma conduce pe pământ,
Să nu fiu spre pieire.
Amin