Ne-ai alipit de Tine,
Să fim în drumeție,
Peste pustiul care,
Nu este-o veșnicie,
Spre Țara minunată,
Cu crini înmiresmați,
Unde vom sta la masă,
Cu sfinții noștri frați.

Ne-ai strâns la umbra milei,
Să trecem prin cuptoare,
Să nu ne ardă focul,
Căci plin ești de-ndurare,
Te-am întâlnit și-n visul,
O țintă ce era,
L-ai dus la împlinire,
Să mai putem visa.

În dragostea divină,
Pe toți ne-ai adunat,
De ura din adâncuri,
Cu ea ne-ai apărat,
Tu ne-ai trecut de munții,
Ce-n față ni s-au pus.
Să trecem și Iordanul,
Spre Țara cea de sus.

Să trecem de popoare,
Ce-au vrut a ne zdrobi,
Să trecem și de ape,
Ce-au vrut a ne-nghiți,
Să trecem și de noapte,
Spre-un soare răsărit,
Când va sfârși urcarea,
În tot ce-i infinit.

Ne-ai pus la adăpostul,
De aripi ce-ai întins,
Cu milă și iubire,
Mereu Tu ne-ai cuprins,
Să nu ne stingă ape,
Ce vin a tulbura,
Să nu poată nici vântul,
Ființe-a clătina.

Ne-ai scos și din robie,
Să fim ai vrut ai Tăi,
Ne-ai dat o viață nouă,
Să nu fim farisei,
Cu-o singură măsură,
Tu Doamne ne-ai iubit,
Cu cea fără de margini,
Iubind pân-la sfârșit.
Amin