În locul meu pe cruce, urcat-ai Tu odată,
Cu mâinile întinse, zdrobit ai fost pe ea,
În cuie te bătură, ca să îmi speli păcatul,
O câtă suferință, câtă durere grea.

În locul meu pe spate, lovit ai fost de bice,
Când plin doar de sudoare, urcai neîncetat,
Pe dealul căpățânii, împins la moarte cruntă,
Să fiu de-a ei mânie, la capăt eu salvat.

În locul meu ocara, duceai doar în tăcere,
Scuipat de-acea mulțime, ce-odata a strigat,
Să fie el... Baraba, salvat de-a lui pedeapsă,
Strigau să fii Tu Doamne, Acel crucificat.

În locul meu cu pietre, ai fost lovit... o Doamne,
În locul meu pe cruce, ai fost cândva ucis,
Să împlinești cuvântul, și azi ce mă salvează,
Să împlinești ce Tatăl, din ceruri a promis.

Te-ai dat la suferință, la patimile care,
În inimă o rană, adâncă mi-au lăsat,
Azi simt acea durere, ce-ai dus-o pân-la capăt,
Tăcut să am eu parte, de har adevărat.

Tăceai sa am lumină, când soarele se-ascunde,
Tăceai ca bucurie, când plâng să am mereu,
Tăceai să-mi dai un nume, ce-l port plin de mândrie,
El este-un nume mare, sunt fiu de Dumnezeu.

Sunt azi moștenitorul, a celor ce-s divine,
Prin patimile tale, un cer am moștenit,
Prin jertfa ce-ai adus-o, simt astăzi fericirea,
Căci ai ales să suferi, să fiu eu mântuit.
Amin