Zidește-ți casa sus pe stâncă,
Și nu te clătina în vânt,
Culege doar înțelepciunea,
Nu fi ca frunză beată-n vânt.

Ridică ochii către soare,
Chiar de spre el vor lăcrima,
Sunt lacrimile fericirii,
La capăt viață ce-ți vor da.

Să fugi de inima stricată,
Doar binele să-l isprăvești,
Ca să câștigi bunăvoința,
Vre-un rău să nu îl urmărești.

Să ai un rod din pom cu viață,
Pe buze doar îmbărbătări,
Să nu te temi de spaima nopții,
Prin ea aleargă către zări.

Să dai mereu cu mână largă,
Să fii doar binefăcător,
Vei fi udat de uzi pe alții,
De stai mereu lângă izvor.

Să nu păcătuiești cu gura,
Nici limba rea să nu o ai,
Prin rodul ei vei fi doar bine,
Curat doar poți s-ajungi în Rai.

Pazeste-ți inima de toate,
Izvor de viață este ea,
Să izgonești neadevărul,
Să n-aibă loc în gura ta.

Privește drept... și nu te-abate,
De calea către Dumnezeu,
N-o părăsi... te ocolește,
De tot aici ce este rău.
Amin