Nădejdea noastră e Isus,
Luceafărul din noapte,
Un plan ce-i rău a năruit,
Când biruia o moarte.
Când ziua noapte-a devenit,
Când sangele-i pe cruce,
I se scurgea... dar n-a oprit,
Povara grea a duce.
Cu sufletul îngreunat,
De-a lumii răutate,
Ierta fiind nevinovat,
Făcându-ne dreptate.
De arșița cea din pustiu,
Uscat... ducea întruna,
Un greu ce nu era a Lui,
Ca să ne dea cununa.
Speranța noastră e Isus,
El a deschis morminte,
El suflete a înviat,
Le-a dăruit veșminte.
Veșminte albe... ca de crini,
Ce înforesc în ploaie,
Ce biruie adânci pustii,
Și lupta grea... războaie.
Pe Golgota El s-a întins,
Pe-o cruce a durerii,
Ca să coboare harul sfânt,
Un har al îndurării.
Urca tăcut... nevinovat,
Zdrobit fără măsură,
Iubirea Lui ne-a curățit,
Atunci când îl bătură.
~&,"&,"&~, ~&,"&,"&~
Deschide-ți guri și azi strigați,
S-audă-ntreg pământul,
De jertfa care s-a adus,
Ce-a împlinit cuvântul.
Sunați din harfe ca să fiți,
De-o-ntreagă omenire,
Voi auziți... și să cântați,
A Domnului venire.
Amin