Se-aude azi glasul cel blând cum iar strigă,
S-adune ce este pierdut pe pământ,
S-adune ființe-nghițite în noapte,
Atunci când din ceruri rostește-un cuvânt.

Se-aude o trâmbiță-n zare cum sună,
Vestește sfârșitul de vremi ce-au venit,
Se-arată un soare ce vrea să răsară,
El este lumina ce-i făr-asfințit.

Azi strigă din ceruri, iubirea cerească,
E fără de margini, e fără sfârșit,
Aduce o veste... acea de trezire,
Căci vine îndată, un Domn preaiubit.

Ea este fierbinte... topește și lanțuri,
Ce leagă ființe și azi pe pământ,
E dragostea albă, e fără de pată,
Căci Cel ce iubește El este un Sfânt.

O trecere iute... se-aude, de vremuri,
Vestește aproapele ce-i așteptat,
Sunt vremuri din urmă ce sunt trâmbițate,
De guri folosite de Cel preaînalt.

Se-aude... El strigă, nu tace o clipă,
Căci scurtă e vremea... îndat va veni,
Trezește-adormiții, aduce-o sclipire,
Să vadă toți urma ce-i va mântui.
Amin