Ridică marea valuri multe,
Dorite sunt să obosesc,
Dar eu privesc doar înainte,
Spre malul ei mă tot grăbesc.
În fața mea se-nalță munții,
Ca să oprească gândul meu,
Dar trec de ei căci aripi sfinte,
Mi-a dăruit un Dumnezeu.
Cu lacrimi norii vin de ploaie,
Să simt durerea cea mai grea,
Dar vad doar mâna ce-i străpunge,
Mă-ncred în El și urc pe ea.
Un singur vis îl port în suflet,
Prin el alerg... nu-l țin ascuns,
S-ajung să întâlnesc odihna,
La pieptul scumpului Isus.
Prin flăcări vii îmi trece pasul,
Mi-e sufletul doar prigonit,
Dar Cel ce inima-mi alină,
Îmi leagă răni necontenit.
Balsam ceresc de vindecare,
Așterne peste rana mea,
Și plânsul meu cel plin de jale,
Coboară îndurarea Sa.
Un singur chip îl am în față,
E chipul sfântului Isus,
Atunci când urlă-ntreg pământul,
Privesc spre El... nu sunt răpus.
Nu-mi poate-opri nici întristarea,
Un vis ce-l am... e doar al meu,
E visul cel cu-o împlinire,
De-a fi cu El... cu Dumnezeu.
Un singur dor mai port în suflet,
Când spinii fruntea îmi străpung,
E dorul după nemurire,
Pe străzi de aur să ajung.
Grăbesc, grăbesc, grăbesc azi pasul,
Prin suferinți, prin strâmtorări,
Chiar dacă viața-i dureroasă,
În fața am... senine zări.
Amin