Ce rece e mormântul...
Autor: Maria Luca  |  Album: clocot de cuvinte  |  Tematica: Paște
Resursa adaugata de maria23luca in 04/05/2024
Ce rece e mormântul Doamne
Și noaptea, noaptea cât de grea
Dar și ce mare a fost ura
Care a dus la moartea Ta
Cu toate-acestea ne-ai iubit
Și ne-ai iertat păcatul greu
Ne-ai dat în dar salvare, viață
Prin dragostea-Ți de Dumnezeu!
Da, mi Te-au pus într-un mormânt
Pe Tine, sfânt, nevinovat
Te-au învelit în giulgiul morții
Și-n bezna rece Te-au lăsat
Și totuși slavă, slavă Ție
Că moartea Tu ai biruit
Și revenind din morți la viață
O viață nouă-ai dăruit!

Vulcan-04-05-2024
Mary
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 829
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni