Frumuseţea naturii

Într-o poiană sus pe vârf de munte,
Pe-un trunchi de lemn cu muşchi acoperit,
Stau şi privesc în jur lucruri mărunte,
Ce Bunul Dumnezeu le-a pregătit,

Ca omul să se bucure de ele,
Minunile divinului decor,
Legate cantr-o salbă de mărgele,
De Mâna unui Mare Creator.

Frumoasă e poiana-npodobită,
Cu un covor de flori înmiresmat,
Ce se deschid prin iarba înverzită,
De parcă-un grădinar le-a semănat,

Copaci bătrâni cu crengile-ncâlcite,
Ce scârţâie-n bătaia unui vânt,
Ca sunetul viorii obosite,
Ce zi de zi repetă-acelaş cânt.

Şi într-un cor cântând în armonie,
Mulţimi de păsărele se unesc,
Neobosite până-n seara cea târzie,
Din cântul lor frumos nu se opresc.

Sub mângâierea razelor de soare,
Şi adierea unui vânt uşor,
Parcă trăiesc un vis frumos în care,
Şi timpul s-a oprit aici din zbor.

Pun de o parte ceasul de pe mână,
Dorind să nu-l mai văd măcar o zi,
Căci parcă ţăcănitul lui se-ngână,
Cu-ale naturii mari minunăţii.

Vreau să păstrez imaginea frumoasă,
În adâncimea sufletului meu,
Şi să mă-ntorc de-aici din nou acasă,
Încrezător mai mult în Dumnezeu.

Căci cel ce poate valuri să oprească,
Şi păsărilor hrană să le dea,
Natura minunat să-mpodobească,
De grijă totdeauna-mi va purta.

Martie 2008 Ilie Belciu