Alergam prin lanul vieții –
Aur viu cu chip de pară...
Era vara tinereții
Și așa de cald afară...

Spicul copt și-uscat în soare,
Aplecat, era ca focul...
’N-a plăcerilor dogoare,
Eu în lan nu-mi găseam locul.

N-aveam stâmpăr... N-aveam stare,
Îmbătat de-atâtea vise...
Și călcasem în picioare
Florile de mac deschise.


Frânt de obosit, o clipă
M-am oprit să-mi trag suflarea -
Când văzui așa risipă,
Mă cuprinse disperarea.

Mi-am cutremurat ființa
Și căzusem în genunchi...
Am gustat ce-i suferința.


Uite-o floare! Și mănunchi
Ale ei petale-s încă –
Stropi de sânge împreună...
Și c-o șoapt-așa adâncă
Macul începu să-mi spună:

”Știi tu oare... ? Știi tu Cine
Semănat-a maci în vale... ?
Știi că toate-s pentru tine... ?
Știi că toate-s ale tale
Florile cu chip de sânge?”

Inima în cioburi toată
Am simțit cum mi se frânge.
Și în plâns pufnii deodată.


Macul începu să cânte,
Povestind cu-atâta jale...
Lanul cu petale frânte
Vântu-l legăna agale...

”Mielul cel sfânt
Veni pe Pământ.
Sta întins pe lemn,
De blestem nedemn,
Cu-al cuielor semn.
Soldații râdeau,
Îl batjocoreau,
Chipul Îi scuipau,
Bicele trosneau,
Haina-i împărțeau,
Stâncile crăpau,
Stropii-alunecau,
Pe Pământ cădeau,
Macii înfloreau
Și valea umpleau –
Viață îți dădeau!"


Am luat în mâini comoara
Care de Hristos mă leagă,
Și mi-a dat odihnă vara,
Toamna, iarna... – Viața-ntreagă... !

Și-așteptarea veșniciei
Mi-e de-acuma liniștită,
Fiindcă haina vredniciei
Prin sfânt sânge-a fost plătită.

Și, așa ca mulțumire,
Lacrima-mi curgea izvoare,
Pentru scumpa Lui Jertfire,
Pentru lanul plin de floare –
Lutul ars, brăzdat cu sânge,
Ca pecete a iertării...


De iubirea-Ți pieptu-mi plânge,
Miel Preasfânt al îndurării... !

Amin.