Când toți se duc, doar Dumnezeu rămâne.
Când ei își lasă brațele să cadă,
Te-nconjură doar Brațele-Stăpâne –
E frig... Dar simți iubirea Lui cea caldă...

Și când renunți la ce-i lumesc în tine
Și-n viața ta și-n casa ta... și-n toate,
Guști mai cu foc din clipele divine
Și simți că cerul este mai aproape...

Când ceri ca voia Tatălui să fie
Și nu te-avânți cu planul tău ’nainte,
Pe-obrazul tău e-un râu de bucurie –
Vezi ce-a lucrat, dar nu mai ai cuvinte...

Și când aștepți răspuns și biruință,
Privind spre cer clipită de clipită,
Oricât ai fi de slab, îți dă credință
Și așteptarea ta e răsplătită!

Și când în palmă-I pui inima toată –
Urechea ți-o apleci – Nu mai suspină...
De dor și curăție-i luminată –
Un Paradis feeric de Lumină...

Și când renunți pentru Hristos la viață –
Slava de jos, plăceri... chiar la suflare –
Te uiți în sus, văzând aievea-n față,
În veșnicii, Răsplata ta cea mare...

Când totu-aici în vale se destramă,
Când totul ai pierdut, nu ești distrus!
Curaj, iubitul meu... Nu-ți fie teamă... !
Ai îndeajuns – Al tău este ISUS... !

Amin.