Al suferințelor amurg
E negrăit de-aproape,
Chiar dacă azi pe-obraji se scurg
Ale durerii ape...
Așa de pline de pelin,
Ce spal-ades privirea...
Dar, astfel, ochiul e senin
Și vede strălucirea...
Și vede cerul mult mai clar,
Albastrele lui creste,
Trecând al norilor hotar
C-un dor adânc ce crește...

Al lacrimilor asfințit
E-n roșie podoabă...
La orizont arzând mocnit,
Rămân numai o boabă...
Cum nici n-au fost apoi dispar –
Eternă nu-i niciuna –
Se sting cu tot cu foc și jar –
Se sting pe totdeauna... !

Rămân cu ochii spre apus,
Spre-ncremenita zare...
Dar simt deasupra mea că-i sus
Al Bucuriei Soare –
Căldura Lui m-atinge blând
Și-așa suavă vine... –
Căldura ce-o tot simt de când
Hristos trăiește-n mine... !

Amin.