Simt bunătatea Ta și mă cutremur -
Nu pot rămâne, Tată, în picioare...
Cad în genunchi, străpuns de-un dulce tremur,
De-o frică sfântă și mângâietoare...

Mi-s ochii-n rugă strânși și fața plânsă...
Cu lacrimile strig ”Recunoștință!"
Când simt un strop din bunătatea strânsă
În pieptul Tău pentru a mea ființă...

Mă simt așa de mic când vine valul
Iubirii din Golgota peste mine...
Când ai băut, o, Mielule, paharul,
Pe-altarul ispășirii de suspine...

Așa tăcut le-ai îndurat pe toate...
Cum n-au știut în Cin’ lovesc... În Cine... !
Iubi așa ca Tine cine poate... ?
Și mai ales așa un om ca mine...

Da, bucuria mi-e adevărată... !
O, cât ar da un om ca s-o găsească...
Să simtă gustul ei măcar o dată...
De-ar căuta-o-n palma cea cerească... –

Am întânit-o-n semnul Tău din mână,
Când degetul mi-am pus pe carnea vie...
Și-am strâns-o-n disperare să-mi rămână,
Căci pe Pământ nu este bucurie.

Mă copleșește Pacea Ta adâncă –
Un Fluviu-și sapă mii de albii-n mine...
Să vin-a morții veste – Eu sunt stâncă... !
Să vină toate – Biruiesc prin Tine... !

E liniște-năuntru-afară-i freamăt –
O omenire-n starea ei umilă...
Aud în oameni geamăt după geamăt -
Tu știi, Izvor de pace... O, ai milă... !

De-ar ști de Darul scump al Mântuirii...
De-ar știi de-o altă Viață – una nouă –
Ar alerga pe plaiul fericirii
Ca-n zori pe frunze stropii blânzi de rouă...

Și-ar fi în ei a Soarelui Lumină,
Ca-n apa cea curată oglindită...
Și urma lor ar fi așa senină
Pe strada cea de aur strălucită...


O, pune-n mine milă din iubire,
Să pot pe cei din jur să îi iubesc...
Să pot vesti la toți de mântuire -
Ca mie însumi lor să le vestesc... !

De bunătatea ce-am găsit la Tine,
Stăpânul meu, aș vrea la toți să spun –
Să spun la toți cum m-ai iubit pe mine...
Să spun la toți că Tu ești, Doamne, bun... !


Gustați acum și voi ce bunătatate
Și nu vă împietriți la Glasul Lui... !
Veniți la Cel ce Pacea să dea poate –
Veniți la El... ! Departe încă nu-i... !

Amin.