Ca pasărea aș vrea să zbor
Spre cerurile Tale...
Să-mi fie sufletul ușor
Și să ajung, purtat de dor,
La Tronul de-ndurare...

Să mă aplec... Și-apoi să plâng
Pentru a Ta iubire...
Picioarele să Ți le strâng...
Durerea toată să mi-o-nfrâng,
Căci Tu-mi ești Fericire...

Și-aș vrea să stau așa plecat,
Numai să fiu cu Tine...
Și-n veșnicie mângâiat
De Glasu-Ți dulce și curat,
În stare să m-aline...

O, cât tânjesc... Dar într-o zi
Plecăm din colivie...
Când lacătul se va zdrobi,
De toate ne vom dezlipi,
Zburând spre veșnicie...

Ne vom trezi ca dintr-un vis,
Când lumea va fi arsă...
Și cerul drag va fi deschis,
Cu slava lui de nedescris,
Primindu-ne Acasă...

Prin Duhul Sfânt ne vom ’nălța
Mai sus, mai sus... Departe...
Ca porumbeii vom zbura...
Pământu-n urmă vom lăsa,
Arzând – O veche carte...

Și ne-om opri la Tronul sfânt,
La Tine, scump Isuse...
Noi, rodul Tău de pe Pământ...
Și toți Te vom slăvi-ntr-un cânt,
În bucurii nespuse...

Tu o să stâmperi al meu dor
Ce arde-acum în mine... –
Iubitul meu Mântuitor,
Ca pasărea aș vrea să zbor
Și să ajung la Tine...

Amin.