În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri ;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine ;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit ;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă leagăn în clopotniţa bătrână,
Vestind, în bronz de clopot, sărbătoare :
E vineri, este "Vinerea cea mare "
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

Valeriu Cercel