Aici nu-i locul meu.
De ce să strâng aici
Nisip purtat de vânt... ?
De ce s-alerg cu greu
Și să mă zbat mereu,
Să am oricât de mult
Pe-acest Pământ... ?

De ce să mă trudesc
În pumnii mei s-adun
Cât pot în ei s-apuc... ?
Și-n urmă să privesc
Cum toate se sfârșesc,
Oricât le-aș fi iubit,
Cum se tot duc... ?

Nisipul curgător
Năvalnic curge-acum,
Prin degete, grăbit...
Căușul rece, gol,
Al palmelor ce dor,
Pe-o scândură, tăcut,
Rămâne istovit.


Comoara mea e sus,
Nu este pe Pământ.
Privind în infinit,
Tot dorul meu s-a dus
Unde deoparte-i pus
Ce-am prețuit mai mult
Și tot ce am iubit...

Acolo nu sunt hoți,
Rugină, molii... Nu!
Acolo poți și tu
Să-ți strângi comoara... Poți
S-o ai cu-adevărat –
Acolo e a ta.
Și ești asigurat
Că nimeni nu ți-o ia... !


Și te întreb acum:
Unde-i comoara ta?
Cu ce vei rămânea
La capătul de drum... ?


Hai, spune-mi... Ce iubești,
Tu, inimă din piept... ?
Răspunde-mi astăzi drept:
Ce lucruri prețuiești?
O, spune-mi... Unde ești... ?

Amin.