PARINTE CERESC


Părinte al veşniciei, Stăpâne creator!
Pe-ntinderile albastre, Atotstăpânitor.
În Universul Tău, ai făcut o fiinţă din lut,
După chipul şi asemănarea Ta, l-ai făcut.

I-ai pus în nări suflare şi viaţă i-ai dat.
L-ai pus în grădină, în Edenul minunat.
Fiinţa în Grădina Eden, era un om fericit,
Numele lui era Adam, aşa l-ai numit.

Din coasta lui ai făcut-o pe Eva, femeie,
În Grădina Eden, omul singur să nu steie.
Ai pus toată iubirea Ta în minunata creaţie,
Ai lucrat din dragoste cu migală şi graţie.

După un veşinic plan, din începuturi dată,
Ai făcut creaţia Ta, pe principii sfinte, Tată.
Mândria şi-a alcătuit și ea, ale ei proiecte,
S-a înălţat... să lovească în Tine Părinte.

Şi virtutea ascultării... de om s-a dezlipit,
Şarpele viclean la îndoială l-a ademenit.
Şi cu şiretenie l-a făcut pe om... păcătos,
Omul a ajuns nefericit şi un om fricos.

Omul nu l-ai creat ca o lucrare în van,
Putere fără margini, ai pregătit un plan,
Tu, Ocean de iubire, ai plănuit o salvare.
Avea-i pentru om, o Jertfă mântuitoare.

Sub povara păcatului omul, nu mai moare,
Căci, Cuvântul veşnic L-ai lăsat să coboare,
În vale, în colosul de jaf şi desfrânare.
Ca să scoată omul din veşnica pierzare.

Să-l scape de sub tortura mizeriei sale,
Din chingile răului, ce-l chinuie tare.
Părinte al veşniciei... ai dăruit omului,
Iertare divină prin revărsarea harului.

Prin al Tău Fiu ce-a coborât din astral,
Ai dus la-ndeplinire planul magistral.
Ca să faci omul veşniciei, prin credinţă,
Isus a coborât din Slavă... în umilinţă.

Şi-a învins prin jertfa iubirii, tot răul.
Învingător pentru vecie, El... Adevărul.
Mândria şi astăzi vrea să stăpânească,
Cu furie se luptă, pe om să-l lovească,

Se căzneşte... să nu afle adevărul, omul,
Să nu primească... în inimă Salvatorul.
Să nu-i fie gândirea transformată,
Să nu-ţi spunem Dumnezeule... Tată!

Părinte ceresc, în harul Tău cresc,
În neprihănirea dată de Tine, trăiesc.
Am ochii şi pasul spre orizontul ceresc.
Şi gândul şi inima spre Tine privesc.

Ajută-mă, să n-am alt Dumnezeu, altă cale,
Să sorb din iubirea şi învăţăturile Tale.
Să trăiesc o viaţă... sfântă... pură... siderală.
La oameni... adevărul să-l spun, fără sfială.

Deschide-mi ochii bine, sufletu-mi să vază,
Lumina Ta cerească, ce calea-mi luminează.
Dincolo de mormânt, să pot vedea acea rază,
Ce duce acolo... unde viaţa veşnică urmează.

Ascultă Doamne, Te rog, a mea rugăciune,
În ceasul din urmă, să n-ajung să rătăcesc.
La venirea Ta... şi mie... Tu să-mi poţi spune:
Hai vino slugă bună pe plaiul meu ceresc.

Amin!