Goana după vânt

Stătea Isus oadată pe-a muntelui colină
Privind la ce cuprinde priveliştea din zare
Era o zi de vară frumoasă şi senină
Cînd parcă totul arde sub razele de soare.

La El veni un tînăr seteos de-nvăţătură
Ştiind că Isus poate, misterul să-i dezlege,
Căci dintre multe lucruri citite în Scriptură,
O taină grea şi-adâncă n-o poate înţelege.

Aş vrea să ştiu Rabuni, de ce Scriptura spune:
Căci toată slava lumii n-aduce bucurie!
Căci toate sunt ca pleava, sunt doar deşertăciune,
Şi goană după vîntul ce trece prin pustie.

Am să-ţi răspund desigur, îi spuse-Învăţătorul,
O să vorbim de toate în taină pe-ndelete,
Dar mai întîi copiile, te rog să iei ulciorul!
Şi să-l aduci cu apă că-mi este tare sete.

Voios că poate face o slujbă-atât de mare,
Pentru Învăţătorul, porni grăbit în vale,
Dar o fiinţă dulce, deplin fermecătoare,
Ca din văzduh venită îi apăru în cale...

Ca îmbătat de vraja fiinţei întâlnite,
El se opri deodată şi puse jos ulciorul,
Căzu sărmanul pradă cumplitelor ispite
Uitând căci pe colină aşteaptă-Învăţătorul.

Ademenindu-l fata la invitat acasă,
Şi încolţise-n suflet sămânţa de iubire,
Dar într-o zi fecioara, ia devenit mireasă,
Şi-au început o viaţă scăldată-n fericire.

A adunat de toate cum orice om adună,
Şi-a construit o casă înaltă şi frumoasă,
Muncea adesea singur prin ploaie şi furtună,
Cu gândul la copiii ce-l aşteptau acasă.

Dar într-o zi de vară venind din depărtare,
Se-apropie de casă şi nu-i venea să creadă,
O vale-acoperită de-o apă foarte mare,
Şi un potop al groazei, ia fost sortit să vadă.

Stătea plângând pe malul speranţei risipite,
Privind cum se schimbase într-un coşmar laguna,
Se duc plutind pe ape, copii, nevastă, vite,
Sub valul cei ascunde de el pe totdeauna.

Şi cum stătea sărmanul, cuprins de disperare,
Pe umăr îl atinge cu milă Salvatorul,
Zicându-i: nu te teme! căci am avut răbdare,
Te-am aşteptat tot timpul, să î-mi aduci ulciorul.

Trecut-au zile negre şi zile însorite,
De cînd privind în zare Eu te aştept pe munte,
Pe ceasul veşniciei trecut-au doar clipite,
Şi cu o mână caldă la mîngîiat pe frunte.

Am vrut să-nveţi un lucru măreţ şi de valoare,
Că toată alergarea pe-acest străin pământ,
Tot ce-ţi oferă lumea în falsa ei splendoare,
E doar ,,Deşertăciune şi goană după vânt"

A fost doar o poveste în minte-nchipuită,
Din care ne rămâne, o bună-nvăţătură,
Ea poate fi odată de orice om trăită,
Căci se găseşte scrisă de veacuri în scriptură.

Ilie Belciu