A Tatălui Iubire-a fost turnată
În inima smerită – vas de lut –
Când Duhul Sfânt, Puterea minunată,
Ființa noastră-ntreagă a umplut...
Căci o Putere-a spus cândva Mesia
Primi-vor ucenicii... Și vor fi
Martorii Lui, să-I ducă mărturia
Oriunde pe Pământ ei s-ar găsi...
În Ziua Cinzecimii, împreună,
Erau cu toții în același loc...
Și-au auzit din ceruri cum răsună
Un fel de vânt... Și niște limbi de foc
Au fost văzute-atuncea că se-așează
Pe fiecare om ce se ruga –
Priveau pe Domnul Vieții cum lucrează...
Vorbeau în limbi, cum Duhul le dădea... !
”Sunt plini de must!” spuneau în râs o seamă.
Cei doișpe s-au sculat... Și-a glăsuit
Deodată Petru, fără pic de teamă:
”Voi nu vedeți că azi s-a împlinit
Ce s-a prezis prin Ioel, proorocul,
În zilele din urmă că va fi? -
Acum e timpul și aici e locul –
Ei nu sunt beți – e ceasul trei din zi!
E scris în sulul Cărții, în Scriptură:
Eu voi turna atunci din Duhul Meu,
Puterea, peste orișice făptură,
În vreme-aceea! ... zice Dumnezeu.
Și vor începe-atunci să proorocească
Feciori și fete, robi, roabele Lui...
Și Numele Lui sfânt să-L preamărească –
Alt nume mai presus de-Acesta nu-i... !
La tineri în vedenii-o să se-arate,
Cum Domnul spune, la bătrâni în vis
Lucrări de bucurie minunate –
Azi se-mplinește totul, cum e scris!”
Era odată un sutaș cucernic
Și-acest sutaș Corneliu se numea...
Și-n casa lui Domnu-a lucrat puternic,
Căci el de Dumnezeu mult se temea...
De Dumnezeu ce l-a trimis la trimis la dânsul
Pe Petru, piatra sfintei temelii,
Ce n-a văzut ceva spurcat într-însul –
Era curat, căci Domnu-l curăți!
În casa lui erau venite neamuri,
Iar Petru pentru ei a cuvântat,
Chiar pentru ei – stinghere, crude ramuri,
Dintr-un smochin sălbatic, blestemat...
Aceste ramuri fost-au altoite
În al poporului ales măslin,
Cel plin de sevă... Căci erau iubite
De Domnul și scutite de suspin...
Și-n timpul cuvântării – scrie-n Carte –
Minunea cea mai scumpă pe Pământ
S-a împlinit... Și-aceia de departe
Au fost atunci umpluți cu Duhul Sfânt... !
Ce har sublim... Ce scumpă bucurie...
Ceilalți evrei din casă ce-au văzut
Au spus: ”Acum, dar, apa cum să fie
Oprită pentru cei care-au crezut?”
Scump Tată-Ți mulțumim de-acea comoară
Ce ai turnat-o-n vasele de lut,
Putere ce-am primit întâia oară
Când cu credință-n inimi am cerut...
Căci Duhul Sfânt e o Făgăduință,
Pecete pentru ziua ce-așteptăm,
Când vom zbura-ntr-un imn de biruință,
Pe Mire în văzduh să-ntâmpinăm...
Și Duhul Sfânt în piept ni se preface
Într-un Izvor de apă cristalin,
Ce sete-n veac să nu ne fie face,
Schimbând în răcorire-ntregul chin...
Și e de-asemeni Ungere ce-nvață
Pe cel care se lasă cârmuit –
Noi știm de-i rău sau bine ce e-n față,
Chiar ceața de ne-ar fi învăluit...
El e Arvună scump-a moștenirii
Pentru răscumpărarea ce-am primit,
Când sus, pe culmea Muntelui Iubirii,
Hristos viață lumii-a dăruit...
Iar Duhul Sfânt și naște și-nnoiește –
Un om să fi-odată-n cer primit,
'N-a Vieții-Mpărăție de-și dorește,
Va fi născut din nou și înnoit... !
Nu suntem mântuiți prin fapte bune,
Oricât de mult în ele ne-am sili –
Ele nu șterg ce-a fost întinăciune,
Dar Duhul poate naște și-nnoi... !
Tot Duhul Sfânt e cel ce ne învie
Căci el l-a înviat și pe Hristos –
Țărână cât de multă o să fie,
Ne-om ridica din așternutul gros... !
Suntem iudei... Dar nu cu o tăiere
În carne, ca în Vechiul Legământ,
Ci-a inimi-nprejur, printr-o Putere –
Și-acea Putere este Duhul Sfânt... !
E Duhul Înfierii, cel prin care
Avem un Privilegiu minunat
Și-o bucurie negrăit de mare –
Să fim copiii Celui Preaînalt... !
Și ”Ava!” să strigăm – adică ”Tată!” –
Moștenitori să fim în cerul sfânt,
Orfani să nu rămânem niciodată,
Prea greu să nu ne fie pe Pământ...
Mângâietoarea forță lacrimi șterge,
Când rănile din suflete ne dor...
Și e un Stâlp de foc ce-n față merge
În noapte... și-n lumină Stâlp de nor.
În Adevăr o Călăuză sfântă,
Când totul se destramă-n ne-nțeles...
Când inima-i în zbuciumare frântă,
Să știm ce-avem atuncea de ales... !
Puterea este focul pe altarul
Cu jertfe pentru veșnicul Stăpân –
Se-aprinde carnea, strălucește jarul,
Și mai apoi cenușe doar rămân...
Putere scumpă, nemaipomenită,
Mistuie-mi astăzi trupul pe altar,
Să fie-o jerfă sfântă și primită –
Mistuie-mi ființa, să rămână jar... !
De-ai fost pecetluit cu-acea comoară,
Cu Duhul Sfânt cândva, prieten drag,
Pe Mirele iubit ce-o să apară
Oricând să Îl aștepți pe-al casei prag...
Să poți să fii fecioară înțeleaptă,
Ia și ulei... să ardă focu-n vas...
Și-apoi să vină Mirele așteaptă,
Căci celelalte-afară au rămas... !
De n-ai primit acea Făgăduință,
Cere-o chiar azi, să fii al Lui Hristos... !
Căci El ți-o dă... Dar cere-o cu credință,
Să zbori și tu spre cerul glorios...
Și să ne veselim o veșnicie...
Și să ne bucurăm de-al Său alin...
Scump Tată, vie-a a Ta Împărăție,
Să fie bucuria pe deplin... !
Amin.