Mă doare crucea tot mai tare
Căci lemnul ei îmi intră-n trup...
Mă-nțeapă spinii pe cărare
Iar muntele-i tot mai abrupt! ...

Oh, până-n vârf, sus, la cetate
Cât mai am oare de urcat? ...
Că-n jurul meu stâncile toate
În ceață grea s-au îmbrăcat! . .

La poale am pornit pe soare
Însă cu cât mai mult urcam,
Intram în nori de-ncețoșare
Și-aproape, aproape, mă pierdeam...

Și-am înțeles atât de bine
Căci cu cât urc e tot mai greu! ...
Nu e ușor să-ți porți cu tine
Crucea spre vârf, spre Dumnezeu! ...

Acum mi-e cel mai greu pe cale,
E semn că sunt aproape sus!
Oh, lung mi-a fost drumul din vale
Până la Domnul meu Isus! ...

-O, Domnul meu, toarnă-mi putere
În duh și-n trupul meu zdrobit
De crucea ce cu-așa durere
Să urc spre cer m-a-nvrednicit!

Aud din slavă o cântare:
Sunt îngerii cântând în cor!
Deschide-mi larg poarta în zare
Să pot intra la sărbători!

Să uit de tot ce-a fost în vale,
Să uit de tot urcușul greu
Și-n ceruri sfinte osanale
Veșnic să-i cânt lui Dumnezeu!