A fost o zi cum n-a mai fost vreuna,
Când Te-ndreptai,Isuse,spre cetate
Pe-un măgăruş,smerit ca-ntotdeauna,
Insă vuia prin gloate,ca furtuna,
Un clocot de speranţe înviate.

Nicicând n-ai fost primit cu-atâta soare,
Cu-atâtea flori ce-şi împleteau parfumul,
Nicicând atâtea feţe zâmbitoare
Nu s-au smerit,căzându-ţi la picioare,
Cu hainele să Îţi aştearnă drumul.

Se dezbrăcau în cinstea Ta finicii,
Punându-Ţi la picioare neprihana
Strivită-n clorofila rămuricii,
Şi gloatele strigau cu ucenicii:
Osana Împăratului,osana!

Aşa găseşti Isuse drag cu cale
Să intri-n inimi,ca şi în cetate,
Întâmpinat cu imnuri,osanale,
Călcând pe-ale smereniei petale
Şi înviind speranţele uitate.

A fost o zi când am trait sublimul,
O zi ce stăruie şi tot în prag e
Când eu,neînsemnatul,anonimul,
Te-ntâmpinam ca şi Ierusalimul
Când Te-ndreptai spre el dinspre Betfaghe.

Dar în cetate-ai cunoscut trădarea,
Triumful Tău s-a transformat în dramă
Când fila-ntoarsă a-nsemnat schimbarea,
Şi plini de ură cereau condamnarea
Cei ce Te-au aclamat,gloata infamă.

Eu însă vreau,Isuse,cu ardoare
Ca şi-n cetatea mea interioară
Să fiu mereu ca la întâmpinare,
Ca prin vorbire,faptă sau umblare
Să nu Te răstignesc a doua oară.

Amin
Vulcan,Apr.2008