Mă doare lacrima prelinsă pe sub gene
când cerul doarme liniștit l-al meu oftat
Și știu că o să treacă doar o vreme
Până voi fi din nou zdrobit și încercat

Mă doare umărul pe care n-am plâns niciodată,
Am dat de golul meu tocit și destrămat
Nu mi-am dorit să ajung o nestemată
Să cad în gol și să tot fiu purtat

Mă doare umbra care falnic urmărește
Piciorul meu să alunece-n zadar
Cu câtă îngâmfare prevestește
Că voi cădea trudit lângă altar

Și deseori mă dor chiar și cuvinte
Încrucișate fie ele uneori
sau ambalate în povețe sfinte
Ca negrul să îl văd multicolor

Și dor atâtea și atâtea câteodată
Ca să-nțeleg că sunt spre-un bine al meu
Mă smeresc reamintindu-mi încă odată
să mă încred în numai Dumnezeu.