Tatăl meu, copil orfan
A-mplinit optzeci de ani.
S-a născut într-un sătuc
Mic, din românesc butuc:
Fiul Anei lui Traian,
Cel cu suflet luminos
A fost primul lor copil
Dragalas si sanatos
S-a născut chiar la Crăciun –
Sfânta zi cu semnul bun,
Zi de Veste Minunată
Noapte albă, colindată.
Imediat ce îl primi,
Mama, „Iacob” îl numi.
Și nespus s-au bucurat
Rude, prieteni, toți din sat.
Dar în vreme de război,
Din cei trei, rămas-au doi...
Nemilosul ucigas
Ce-i seceră pe ostași,
Glontul, moartea întrupată
Il lasa orfan fiu de erou
Il ucise pe dragul tată.
Ah! Ce soartă! Crudă soartă!
Bietul Iacob! Mic orfan,
Iubitor, dar făr-un ban,
Cu un suflet liniștit –
Îngeri l-au păzit de mic.
Iar bunica credincioasă
Blândă și evlavioasă,
S-a rugat lui Dumnezeu
Cel ce de orfani ii pasa.
Pentru orice greu, mereu.
Îl știa din Sfânta Casă
Că Lui de orfani Îi pasă...
Pas cu pas a fost păzit,
Și drept l-a povățuit.
I-a citit din Sfânta Carte
De bine sa aibă parte.
Au trecut anii încet...
Ca și pașii de Profet...
Și la școală, și la sapă
Da, etapă cu etapă...
Bun de gură și simpatic
Convingea din vorbe clasa...
Că era cel mai sfătos,
Harnic, bun si respectuos.
Tânăr, doar de 18 ani
A ajuns printre străini.
Însă Bunul Dumnezeu
Cel ce-i Tată la orfani,
Pas cu pas l-a ocrotit
L-a crescut, l-a sprijinit,
Îngeri i-a trimis în cale -
Oameni cu inimă mare,
Care l-au primit în casă
Și de Tatăl i-au vorbit.
Neavând aici un tată
Și cu dor în pieptul său
Mama fiind și ea departe –
Acceptă cu drag oferta
De-a fi Fiu de Dumnezeu.
Și sub crucea din Calvar,
Mare har! Da, mare har
El găsi prin pocăință
Prin căință și credință.
Și trăind așa frumos,
Cei 80 de ani s-au dus
Cu folos si Har de Sus.
Ne mandrim cu tine Tata
Caci tu ești eroul nost”
Copii, nepoți si strănepoți.
Acestă poezie am scris-o pentru tatal meu, Iacob Boanta, in preajma zile in care a implinit 80 de ani, dar o public azi cu ocazia Zilei Tatalui.