Evlavia-i o floare ce creşte printre spini,
Parfum al rugăciunii cu al ei secret-senin,
E o taină ce te-mbracă în aură de har,
E lacrima fierbinte ce curge pe altar.

Evlavia-i izvorul pentru drumeţul frânt,
Care aleargă-ntruna prin asprul vremii vânt,
Unde se-opreşte o clipă, se apleacă, ş-apoi bând,
Cu noi puteri aleargă, aleargă pe pământ.

Evlavia-ţi şopteşte cu glasul blând: eşti OM,
Mult mai presus de fire, de glie şi atom,
În tine este Duhul prin care poţi să creşti
Şi să te-nalţi la slava fiinţelor cereşti.

Evlavia-i o floare de colţ pe munţii-nalţi,
Unde-ţi zâmbeşte cerul şi-i vezi pe toţi ceilalţi
Ce au străbătut urcuşul acestei vieţi de chin,
Cum poartă-n inimi pacea, acolo pe-nălţimi.

Evlavia e zborul prin care un suflet trist
Ajunge la lumină in braţele lui Crist,
Evlavia e jertfă, e ardere de tot,
Evlavia-i pecetea că stai lângă chivot.

Doreşti tu fericirea aici şi-n veşnicie?
Evlavia e calea trăită-n sfinţenie,
E taina ce te-mbracă în aură de har,
E untdelemnul proaspăt,ce curge pe altar.