Era în Ziua Cincizecimii
- un Praznic Mare și Sublim
curgeau șuvoaiele mulțimii
din neamuri, - spre Ierusalim.

În nesfârșit convoi, mulțimea
din vale dinspre Ierihon,
veneau, veneau ca să se-nchine
în templul pus de Solomon...

Azi într-o casă se-adunară
cei unsprezece-nvățăcei
și ușile le încuiară
de frica celorlalți iudei.

De-odat-aud din cer un sunet
ca vâjâitul unui vânt
și casa se umplu cu tunet
de fulgerul Duhului Sfânt...

Și-a fost văzut cum Se-mpărțește
deasupra lor în limbi de foc,
și Duhul Sfânt cum îi sfințește
pe câți erau în acel loc.

Toți începură să grăiască,
cum le da Duhul a vorbi,
în orice limbă omenească
pe Dumnezeu a-L preamări.

Și tot poporul ce venise
de sărbători să se închine,
sorbeau cu suflete deschise
învățăturile divine.

Toți ascultau cu dor fierbinte
și le cereau a-i boteza.
- Slăvit fii Duhule Preasfinte
ce mare e puterea Ta!