Erai copil când te-a chemat la Sine...
Ceva ca o Putere te-a atras,
O șoaptă ce striga adânc în tine
Să vii... și toată lumea să o lași...

S-o lași... și să nu-ți pară rău de dânsa -
Să n-o iubești pe ea, ci pe Hristos,
Căci nicidecum nu vei găsi într-însa
Nimic să-mi saturi sufletul setos...

Nimic să-ți stâmperi setea ta adâncă –
Un foc ce te ardea în interior...
Dar El, Isus cel Bun, îți este Stâncă
Din care curge Apă de izvor...

Ce Apă bună și răcoritoare...
Și ce dulceață-n gustul ce-ai simțit...
Mai dulce decât mierea curgătoare –
Așa-i Cuvântu-n inimă primit... !

Și cine când găsește o comoară
O schimbă pe ceva contrafăcut?
Cum vei gusta din lumea cea amară,
Când gustul mântuirii-ai cunoscut... ?


Voi, vocilor din lumea trecătoare,
Ce-n clinchete cercați s-ademeniți
Sau prin chemări prelungi, unduitoare,
Zadarnic voi atât vă obosiți...

Cum să aud-un mort față de lume... ?
Când morții, știm prea bine, nu aud...
Izbesc în Stânca Vieții mii de spume –
Pe-acei din înălțime nu-i afund... !

O șoaptă sau un urlet dinspre mare –
Nu mai contează – Toate sunt nimic –
Ei au primit o veșnică Salvare
Și prețul dat de lume e prea mic...

Și ce le-ar folosi o lume-ntreagă,
Când sufletu pe veci le e pierdut... ?
Dar azi de veșnicii un dor îi leagă,
Ce inima din piepturi le- a umplut... !


Erai copil când te-a chemat la Sine... -
Să-ți amintești cu drag chemarea Sa...
Azi ești al Său... și este-așa de bine...
Rămâi pe sfântu-I piept și nu pleca... !

Amin.