Ești prea aproape, Doamne, să vii... și-n nepăsare
Îți așteptăm venirea... Căci nu mai este jar.
Strigându-și răzbunarea, suspină-n așteptare,
Înjunghiați odată, martirii sub altar.

Ești prea aproape, Doamne... Fierb cerurile toate,
Cu norii ca văpaia... zvâcnesc din temelii –
Stau gata să se crape... Tu vii la noapte poate,
Să Îți răpești Mireasa... Noi am uitat că vii.

Ești prea aproape, Doamne... Vin semnele în goană...
Și-nspăimântând Pământul, atâtea au trecut...
Stă gata să înceapă a sfinților prigoană...
Și, Te rugăm, ai milă... ! – Pe-alocuri a-nceput.


Cândva bătrânul Noe își înălța o arcă,
Fiindcă îl crezuse pe Domnul pe cuvânt!
Când începuse ploaia, se-adăposti în barcă,
Iar împrejur potopul de ape pe Pământ...

Ce groază pentru-aceia ce au rămas afară... -
Intra într-înșii apa... Strigau pe Dumnezeu...
Ce dulce le-a fost viața... Și moartea ce amară...
Și-au amintit de Domnul atunci când le-a fost greu... !

În bulbucirea mării se-ntrezărea durerea -
Pluteau atâtea trupuri spre-amarul infinit...
Și peste-oceanul morții se așternea tăcerea.

I-avertizase Noe... și-a fost batjocorit:
”Ce tot îndrugi acolo, bătrâne fără minte?
Și ce potop să vină? De unde le-ai mai scos?”
Răbda tăcut bătrânul,’nălțându-și înainte,
Adânc mâhnit, salvarea din lemn de chiparos.


Cândva veni potopul ce a distrus prin ape,
Dar e aproape ziua potopului de foc!
Și de-ale sale flăcări Pământul n-o să scape,
Cu cei ce-or fi pe dânsul – i-a nimici pe loc... !



Te rog, ai milă, Tată, de dânșii și de mine...
Căci a salvării arcă eu nu mi-am isprăvit!
Și arca e ca-n toate și-n tot s-ascult de Tine –
Sub paza ascultării, de moarte-s ocrotit... !

Au râs aceia căror le-am spus despre salvare
Și în a lor privire disprețul îl citeam...
Dar, Domnul meu, privește, Te rog, cu îndurare,
Cum ai privit spre mine, când nu Te cunoșteam...



Ești prea aproape, Doamne, să mai dormim o clipă... -
A izbăvirii arcă avem de construit!
E timpul scurt... și, astfel, nu-i vreme de risipă –
E vremea privegherii c-un suflet curățit... !


Ești prea aproape, Doamne... și-n pulberi se destramă
Această clipă – visul ce-n lume l-am trăit...
Te rog, apari degrabă... căci dorul nost’ Te cheamă
Așa cum niciodată pe nimeni n-a dorit...

Amin.