Și dacă voi rămâne până mâine –
Suflarea Ta de sufletu-mi adapă,
Nu voi muri de foame – Tu mi-ești Pâine...
Nu voi muri de sete – Tu mi-ești Apă... !

Și dacă va fi ger și va fi gheață,
Încremenind ce-i împrejur de mine,
Prin harul Tău, voi rămânea în viață,
Căci port o haină sfântă de la Tine... !

De vor veni și haitele flămânde,
Cu pântece de-acum lipit de spate,
Cu labele prin pietre galopânde,
Pleca-vor dacă Sabia voi scoate... !

De se va face noapte, am Cuvântul –
O candelă, lumină pe cărare...
Să plouă peste ea, să sufle vântul –
Lumina s-a aprinde și mai tare... !

De voi rămâne singur, dacă pleacă
Toți cei ce-au fost aici când mi-a fost bine,
Toți oamenii pe lângă mine treacă... !
Toți oamenii... ! Dar Tu rămâi cu mine... !

De voi fi slab... și n-o să pot piciorul
Să-l plimb prin spini și pietre pe cărare,
Eu nu disper... Că-n Tine-i Ajutorul –
Când ești de partea mea, atunci sunt tare... !

De voi cădea rănit și plin de sânge
Și nimeni nu va fi să mă ridice,
Doar brațul Tău la pieptu-Ți mă va strânge –
Departe-s ei... dar Tu mereu aice’... !

De nu voi ști unde s-apuc vreodată
Și vreo scăpare n-oi zări niciunde,
Spre cer atunci striga-voi: ”Unde, Tată?”
”Copilul meu, pe-aici!” îmi vei răspunde... !

De va veni la mine chiar și gândul
Să uit singurul vis de bucurie,
Îmi vei aduce-aminte c-alegându-l,
Odihnă voi găsi în veșnicie... !

Fiin’că nimic și nimeni n-o să poată,
De-ar încerca, departe să mă ducă
De dragostea Ta mare, niciodată... !
Viața-mi fără Tine se usucă...


Rămâi, Te rog, la mine-n piept, Isuse,
Ca inima ce-o port să nu mai doară...
Și lasă-mi mângâierile nespuse...
Și ține-mi visul viu și ținta clară... !

Și lacrima aprinsă... și iubirea
Pentru Cuvântul Tău mereu fierbinte...
Căci Tu mi-ai pus în suflet Nemurirea -
Dă-mi mâna Ta, să pot păși ’nainte... !

Amin.