Un gol în inimă-mi creștea
Și se-adâncea în mine...
Ființa-ntregă-mi cuprindea –
Un infinit ce mă durea –
Și nimenea nu-nțelegea...
Dar Te-am găsit pe Tine.

Un gol de beznă și păcat
Și infinit de mare
Sufletu-ntreg mi-a înghețat
Și bucuria mi-a luat...
Dar când pe Tine Te-am aflat,
Mi-ai dat a Ta iertare.

Am vrut să-l umplu cu ceva,
Orice... să nu mai fie.
Însă nimic nu-mi ajungea,
Căci golu-ntreg nu îl umplea...
Și-un infinit nu se găsea
În lumea cea pustie.

Și-atât râvneam să-l întâlnesc,
C-un dor așa fierbinte...
În golul meu să-l potrivesc
Și perfecțiunea să-i privesc,
Cu tot ce sunt să îl iubesc...
Și mi-ai ieșit ’nainte.

Azi sunt întreg și împlinit,
Simțindu-Te-n uimire... –
Tu-mi ești eternul INFINIT,
Cel după care am tânjit... !
O, Dumnezeule slăvit,
Tu-mi ești DESĂVÂRȘIRE... !

Amin.