La cine să mă duc, Isuse... ?
Tu ai cuvintele vieții...
Prin gura Ta ce mi le spuse,
Râvnita pace mi se-aduse,
Alinu-n nopțile nespuse
Din suflet, zorii dimineții...

Îmi arde inima în mine,
Ca spre Emaus, când Te-ntâlniră
Cei doi, Isuse drag, pe Tine...
Iar vorba Ta frângea suspine –
Ce bine-a fost la drum cu Tine...
Căci ei cuvintele-Ți iubiră...

Rămâi cu mine... ! E spre seară...
Și fără Tine eu nu pot.
Ah, vine noaptea cea amară...
Lumina este tot mai rară...
Și, totuși, zorii o s-apară,
Când voi lăsa în urmă tot... !

Dar pân’ atunci, Comoară dragă,
Și spre Emaus Te voi iubi... !
Căci inima-mi cu dor se leagă
De Tine... și-o să Te aleagă
Și-atunci când n-o să Te-nțeleagă,
Știind, Isuse, că Tu știi...

Ca spre Emaus, după-ngropare,
Când totul pare stins și gol,
Puterea Ta atunci răsare... !
Și-aș vrea să strig cât ești de mare... ! –
În cea mai neagră încercare,
Stăpânul meu, ești în control... !

Amin.