COMUNIUNE-N RUGACIUNE



Când razele de soare se răsfrâng în zori,
În odăiţa-n care ţi-e altarul de-nchinare.
O comuniune profundă-n rugăciune, deseori
Te absoarbe-n tainice uniri de comunicare.

Un suflet de copil se trezeste puţin speriat,
Deodată îşi zăreşte mama, pe genunchi,
În inima lui liniştit, priveşte-ngândurat:
Oare, de ce mama-şi frânge al ei trunchi?

Urechea lui aude, cum mama cere-ndurare,
Pentru o nouă zi, belşug de binecuvântare.
Slăveşte pe Domnul, ca dat din nou iertare
Să poată vedea, minunatul răsărit de soare.

Mulţumiri se aud, c-a dat Domnul sănătate,
De pe patul suferinţei, a ridicat şi întărit.
A revarsat din plinătatea Lui har de bunătate,
Suferinţa s-o aline, El şi astăzi s-a grăbit...

Minunea cerească, durerea grabnic a stins,
Şi cerul nu mai pare departe... de neatins.
În valul mulţumirilor sufletul stă prins,
De focul iubirii divine veşnic aprins.

Copilul înţelege, mama pentru el se roagă,
Se pune liniştit, cuminte, pe marginea de pat,
Pe genunchi se aşează şi cu mama se roagă
Şi-aduc mulţumiri Slăvitului Împărat.

Amin!