Dragostea Ta Isuse
Autor: Danielescu Alina Camelia  |  Album: Picături de apă vie  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Alinacamelia in 16/05/2024
Dragostea Ta e un izvor de Apă nesecată
E un cântec dulce ca un fagure de miere,
Suav parfum de la o floare delicată
Ce mă-ntărește și îmi aduce mângâiere.

Dragostea Ta, e un hotar fără sfârșit
Interminabilă iubire fără preț,
E drumul ce mă poartă în infinit
De-a sta alături de Regele Măreț.

Dragostea Ta Isuse este puterea mea,
Puterea de a merge mai departe
Puterea de a înfrunta chiar moartea
Știind că dincolo de ea nimic nu ne desparte.

Dragostea Ta Isuse, mă ține în picioare
Mă înalță când eu mă prăbușesc,
Îmi dă curaj când sufletul mă doare
Căci prin al Tău Cuvânt mă liniștesc.

Adu-mă lângă Tine, nu mă îndepărta
Chiar dacă prin păcatul meu greșesc,
Arată îndurare față de roaba Ta
Căci veșnicia, lângă Tine vreau să o trăiesc.

Amin!
22.11. 2021


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 255
  • Export PDF: 2
Opțiuni