Mirare

Stau pomii cu crengile încrucișate,
parcă se miră,
de oameni, de-ale lor șoapte,
transformate în fapte,
ce aduc suspine,
fapte de rușine.
Se uită-napoi,
dacă printre noi,
sunt cei care,
mai știu de bine,
fugind de rușine…
Frunză verde, lată,
cum este acum,
nu era odată…
Fata era fată,
băiatul, băiat,
fără să se-ncurce
în lucru amestecat.
E democrație!
Îți suflă în bărbie,
și-ntr-o veselie,
trăiesc în urgie.
Cât o mai răbda,
când n-are ce-alege,
Domnul ce vede,
la poporul Său,
ce-aleargă spre hău…!