De ce-aș putea să duc eu lipsă, când Domnul este-al meu Păstor?
La verzi pășuni El mă conduce, la ape limpezi de izvor,
Mă-înviorează, și m-ajută, din pricina Numelui Său,
Să merg pe căile Lui drepte. Nu, nu mă tem de nici un rău,
Nici chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții reci;
Iubit Păstor, Tu ești cu mine, ești ocrotirea mea pe veci.
Toiagul Tău mă cârmuiește, mă mângâie nuiaua Ta,
Tu masa mi-o întinzi în fața celor ce-s împotriva mea;
Cu untdelemn de bucurie mă ungi pe cap să mă sfințești,
Și-i plin de dă pe dinafară paharul ce mi-l hărăzești.
Da, fericirea și-îndurarea de-a pururi mă vor însoți,
Și până la sfârșitul vieții în Casa Ta voi locui.