Am obosit de-atâta teamă ce a brăzdat sufletul meu
Şi-am obosit de-atâţia spini ce drumul l-au făcut prea greu
De-aceea poate, uneori mă mai opresc din alergare
Şi mă aşez pe-un colţ de vis privind uimită către zare...
Ce caut acolo? Nu prea ştiu... dar ştiu că inima îmi cântă
Şi uită dorul şi durerea ce zi şi noapte o frământă
Şi parcă simt cum aripi albe spre cer mă poartă... printre nori
Când sufletul cutremurat tânjeşte după noii zori
Iar când o nouă zi se-arată pornesc la drum cu noi puteri
Căci am alături o Lumină ce n-am aflat-O nicăieri
În lumea plină de-ntuneric... dar a-nflorit în pieptul meu
Şi-acum mi-e vieţii Talisman căci Ea, Lumina-I Dumnezeu!

Vulcan-18-05-2024
Mary