Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Galateni 5:14)

Aud iar vorbirea-Ți sfântă
Cum mă-ndeamnă să-Ți slujesc,
Întinzând o mână blândă
Către cei ce-abia trăiesc.
Ei sunt între noi aievea,
Însă greu îi observăm,
Căci în graba cea modernă
Grija nu le-o mai purtăm.

Mă chemi uneori să dărui
Din belșugul meu un dram,
Să m-aplec spre cel pe-a cărui
Răni n-a pus nimeni balsam.
E aici, chiar lângă mine,
Cel pe care l-aș putea
Ridica c-o vorbă bună,
Însă... chiar e treaba mea?

Îmi șoptești, Preabun Părinte,
Azi, prin Duhul Tău cel Sfânt,
Să mă uit și lângă mine
Către cel căzut și frânt.
Asculta-voi eu povața?
Voi supune fapta mea?
Sau și de această dată
Voi pleca și voi uita?

Ajută-mă, Doamne sfinte,
Să ascult de vocea Ta,
Să Te am mereu 'nainte
Și c-o dragoste fierbinte
Să rostesc mereu cuvinte
Pe cel slab a-l ridica.

Iar de vorba e prea mută
Spre-a putea cuprinde-n ea
Dragostea care ajută
Când durerea e prea multă,
Inima-mi, de Tine-umplută,
Să se poarte ca a Ta.